LOCAţII INVESTITORI
Home / Locaţii investitori

ADR Vest deţine o bază de date cu locaţii destinate proiectelor de investiţii care au ca ţintă Regiunea Vest, bază de date care este actualizată bianual. Actualizarea se face prin chestionarea proprietarilor de locaţii si / sau organizarea de vizite pe teritoriul Regiunii Vest.

Locaţiile au fost  selectate în urma aplicării unor criterii care ţin de: accesibilitatea terenului (existenţa şi calitatea drumului de acces, distanţa maximă faţă de drumul principal 5 km, planeitatea terenului), potenţialul de utilităţi (distanţa maximă faţă de punctele de conexiune 2 km) şi poluare (tipuri: situri industriale dezafectate neecologizate, halde de steril neecologizate, depozite de minereu neecologizate etc.).

Aceste locaţii pot fi vizualizate în cadrul categoriilor de mai jos. Fiecare locaţie conţine o fişă actualizată în vizitele întreprinse, informaţie însoţită de câte o hartă de localizare precum şi de fotografii ale acesteia.

1. Infrastructura de suport a afacerii

2. Locatii individuale

3. Centre de afaceri, spaţii de birouri şi incubatoare

4. Parteneriat public-privat

Pentru a avea o imagine de ansamblu clară asupra situaţiei locaţiilor din Regiunea Vest, a fost realizată o analiză în care sunt prezentate concret numărul de locaţii viabile disponibile în regiune, suprafaţa totală a acestora, distanţa medie faţă de drumul de acces, disponibilitatea  utilităţilor, preţul de vânzare, tipul locaţiei (greenfield / brownfield).

Ca număr total,  43 de locaţii au fost considerate potrivite pentru a fi promovate, cele mai multe din judeţul Hunedoara (22), urmate de Arad cu  9 locaţii şi judeţele Timiş şi Caraş-Severin cu câte 6 locaţii fiecare.