REGIUNEA VEST
EVENIMENTE
Diplomatii straini, invitati sa-si promoveze tarile la Aeroportul Timisoara
Conducerea Aeroportului Internaţional Timişoara îi invită pe membrii corpului consular din județul Timiş să îşi promoveze ţările pe care le reprezintă în spaţiile aerogării.
La întâlnirea care a avut loc în Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional Timişoara au participat: consulul Serbiei, Lazar Manojlovic, consulul Italiei la Timişoara, Stefano Mistretta, consulul Republicii Federale a Germaniei, Klaus Christian Olasz, consulii onorifici ai Austriei, Vasile Onofrei, Franţei, Dan Bedros, al Republicii Moldova, Silviu Sofronie, al Cehiei, Ştefan Moţec şi reprezentanți ai consultatelor onorifice ale Ungariei şi Bulgariei.
În cadrul întâlnirii, directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Cornel Sămărtinean a prezentat rezultatele obținute în primul trimestru al acestui an şi în anul 2011, dar si proiectele de dezvoltare a celui mai mare aeroport regional din ţară. Printre acestea se numără construcția unui nou terminal, extinderea aeroportului printr-un parteneriat public privat şi chiar construirea unui hotel al aeroportului. A fost prezentat de asemenea noul concept de deschidere a aeroportului către comunitatea locală astfel încât AIT-TV să devină un spațiu al întregii familii, un spațiu în care se organizează evenimente culturale şi sportive, concerte, concursuri, expoziții.
Oficialilor consulari le-a fost adresată invitația de a participa la campanii de promovare a ţării pe care o reprezintă în spaţiile Aeroportului Internaţional Timişoara „Traian Vuia".
Reprezentanții corpului diplomatic au anunțat că vor prezenta perspectivele economice oferite de aeroportul din Timişoara investitorilor din ţările pe care le reprezintă.
„Vrem să dezvoltăm activitatea de informare cu privire la facilităţile oferite de cel mai mare aeroport regional din ţară, să atragem investitori şi să modernizam principala poartă aeriana din vestul României. În cursul perioadei următoare vom mai avea noi întâlniri cu oamenii de afaceri din zonă, cu reprezentanți ai parlamentului, dar şi cu investitori din Serbia şi Ungaria pentru a vedea care sunt nevoile necesare unei bune dezvoltări economico-sociale şi chiar culturale." spune directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Cornel Sămărtinean.
UTILE
In curand
PRESĂ
17.10.2018 / “Open4Business” eveniment de matchmaking, 4-6 octombrie 2017, Pécs, Ungaria
03.08.2017 / "Match4Industry Business Matching Event", ediția a 6-a, eveniment de matchmaking, 2-3 noiembrie 2017, Kocaeli, Turcia
31.07.2017 / "Târg de Cooperare în Afaceri și Tehnologie UE-China", Conferinta si eveniment de Matchmaking, 24 - 31 Octombrie 2017, Beijing, China
11.07.2017 / “Business Internationalization Forum”, Conferinta si eveniment de brokeraj, 3 noiembrie 2017, Sarajevo, Bosnia si Herzegovina
30.06.2017 /
DE SUCCES
Localizare: vestul României, în nordul Regiunii Vest. Municipiul Arad se află la doar 60 km de graniţa cu Ungaria.Proprietar: Consiliul Local Municipal AradDescrierea Zonei Industriale Vest· C...