
REGIUNEA VEST

EVENIMENTE
La Arad au inceput lucrarile la Drumul Vinului, proiect in valoare de peste 61 de milioane de lei
Lucrările de reabilitare a peste 20 de kilometri de drumuri judeţene au fost demarate, miercuri, în cadrul proiectului "Drumul Vinului: Păuliş-Ghioroc-Covărsânţ-Şiria", care beneficiază de finanţare europeană în valoare de peste 61 de milioane de lei.
"Este unul dintre proiectele de anvergură, accesat prin Programul Operaţional Regional. Prin acest proiect rezolvăm o problemă de infrastructură, prin modernizarea a 24 de kilometri de drum judeţean. De asemenea, prin acest proiect punem în valoare atât Podgoria, cu tot ceea ce înseamnă vitivinicultură, cât şi alte obiective de interes turistic: Muzeul orăşenesc Lipova, Biserica ortodoxă 'Adormirea Maicii Domnului', Bazarul Turcesc, Mănăstirea şi biserica de pelerinaj 'Maria Radna', Cetatea Şoimoş, Biserica 'Buna Vestire', Cetatea Şiria, Mănăstirea cu schitul de la Feredeu, lacul Ghioroc, tabăra de elevi de la Căsoaia", a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, prezent la deschiderea oficială a lucrărilor.
Proiectul este implementat în judeţul Arad, pe teritoriul administrativ al comunelor Păuliş, Ghioroc, Şiria şi Covăsânţ şi are ca activitate principală reabilitarea a două importante căi de acces din zonă: DJ 708 B, între km 0+000 (desprindere din DN 7 în comuna Păuliş) şi km 18+720 (intersecţia cu DJ 709 în comuna Şiria), şi DJ 708 C între km 0+000 (desprindere din DN 7 în comuna Sâmbăteni) şi km 5+300 (în comuna Ghioroc la intersecţia cu DJ 708 B).
Reabilitarea celor două drumuri judeţene care străbat localităţile din zona viticolă va asigura accesul turiştilor din nordul judeţului şi din judeţul Bihor spre staţiunea balneo-climaterică Lipova şi spre alte obiective turistice din zonă.

UTILE


In curand

PRESĂ
17.10.2018 / “Open4Business” eveniment de matchmaking, 4-6 octombrie 2017, Pécs, Ungaria
03.08.2017 / "Match4Industry Business Matching Event", ediția a 6-a, eveniment de matchmaking, 2-3 noiembrie 2017, Kocaeli, Turcia
31.07.2017 / "Târg de Cooperare în Afaceri și Tehnologie UE-China", Conferinta si eveniment de Matchmaking, 24 - 31 Octombrie 2017, Beijing, China
11.07.2017 / “Business Internationalization Forum”, Conferinta si eveniment de brokeraj, 3 noiembrie 2017, Sarajevo, Bosnia si Herzegovina
30.06.2017 /

DE SUCCES