Prezentul Regiunii Vest este marcat de contribuţia multor personaliăţi din domeniul ştiinţific, artistic, literar sau istoric, unii dintre ei foarte bine cunoscuţi de publicul larg, iar alţii mai puţin mediatizaţi, dar care şi-au pus în egală măsură amprenta asupra evoluţiei socio-economice a Regiunii. Prezentăm în continuare aspecte esenţiale şi câteodata inedite din viaţa şi realizările acestor personalităţi.

Oameni de ştiinţă

1. AUREL BARGLAZAN
2. CORNELIU MIKLOŞI
3. TRAIAN LALESCU
4. VICTOR VLAD
5. CORIOLAN DRĂGULESCU
6. PLAUŢIUS ANDRONESCU
7. VALERIU ALACI

1.AUREL BARGLAZAN (1905 - 1960) a fost inginer, decan al Facultăţii de Mecanică din cadrul Universitaţii Politehnice din Timişoara, membru corespondent al Academiei Române. A creat o şcoală de maşini hidraulice la Timişoara prin dezvoltarea primului laborator de acest fel realizat în România. A  publicat peste 70 de lucrări ştiinţifice.

Aurel Bărglăzan s-a născut la 27 martie 1905 în comuna Porumbacu de Sus, judeţul Sibiu.

Şcoala primară o urmează în Porumbacu de Sus în perioada 1910-1914, apoi va urma cursurile liceelor din Blaj, Braşov şi ale Liceului "Gh. Lazăr" din Sibiu, între anii 1914-1923. Va deveni studentul Politehnicii din Timişoara începînd cu anul 1923, şcoală pe care o va absolvi în mod strălucit în anul 1928, la Facultatea de Electromecanică. Calităţile sale de excepţie s-au manifestat deja în aceşti ani de facultate, ceea ce va face ca, după obţinerea diplomei de inginer, să fie reţinut în corpul profesoral al Şcolii ca asistent, trecînd apoi, ierarhic, prin toate funcţiile didactice până la aceea de profesor, înde­plinind, de asemenea, şi funcţii cu caracter de conducere administrativă şi ştiinţifică în calitate de şef de catedră şi de decan al Facultăţii de Mecanică.

Aurel Bărglăzan a avut o capacitate cu totul deosebită de a-şi atrage colaboratorii apropiaţi, cât şi pe studenţii săi, în munca uriaşă pe care o va desfăşura întreaga sa viaţă - destul de scurtă, din păcate, - pentru realizarea de maşini hidraulice, pentru implementarea lor. Ideea transformatorului hidraulic va fi reluată în anul 1956, peri­oadă în care profesorul Bărglăzan militează pentru realizarea în ţară a primului turboambreiaj pentru utilaj petrolier şi a primului transformator, ambele în circuit închis; ele se vor executa în serie la întreprinderea Hidromecanică din Braşov.

Omul de ştiinţă Aurel Bărglăzan a fost ales membru corespondent al Academiei în anul 1955.

A condus în calitate de decan Facultatea de Mecanică, încercînd să îmbine multiplele sarcini care îi reveneau cu marea pasiune a vieţii sale care a fost cercetarea ştiinţifică.

Dacă în domeniul ştiinţific a publicat peste 70 de lucrări, (singur sau în colaborare), o atenţie corespunzătoare a acordat şi manualelor didactice atât în ceea ce priveşte cursurile cât şi îndrumătoarele de proiectare.

Legat strâns de producţie a avut pe parcursul celor trei decenii de activitate un interes deosebit pentru realizarea de studii şi proiecte pentru dezvoltarea economică a unor localităţi - de exemplu: Studiul şi proiec­tarea reţelei electrice a oraşului Huşi (1936); Studiul, proiectarea şi exe­cutarea Uzinei electrice de la Banloc (1935), - ca şi pentru proiectarea diverselor tipuri de maşini hidraulice, ca de exemplu: Studiul, proiec­tarea şi executarea unei pompe pentru furnale înalte; Studiul, proiectarea şi executarea unui nou tip de pompă Kaplan (1942), proiecte pentru di­verse ventilatoare centrifugale şi axiale, turbosuflante, staţiuni de pompare, ventilatoare speciale şa.

A creat o şcoală de maşini hidraulice la Timişoara prin dezvoltarea primului laborator de acest fel realizat în România.

2.CORNELIU MIKLOŞI (1887 - 1963) a fost inginer şi cercetator, director la „Întreprinderile Electromecanice din Timişoara" şi profesor al Universitaţii Politehnice din Timişoara. El va introduce pentru prima dată în ţară, la Timişoara, troileibuzul. A fost directorul Centrului de Cercetări Tehnice al Bazei din Timişoara a Academiei Române, membru al Academiei Române.   A realizat maşina de sudat capete de şină in situ, maşină cunoscută sub denumirea de „Taurus", prima de acest fel realizată pe plan mondial. A publicat peste 100 de lucrări ştiinţifice.

Corneliu Mikloşi s-a născut în comuna Covăsînţ la 5 martie 1887, într-o familie modestă de preot român. Personalitatea sa viguroasă va marca, timp de decenii şi peste decenii, viaţa tehnică şi ştiinţifică a municipiului Timişoara. Elev la Liceul „Moise Nicoară" din Arad începe studiile superioare la Politehnica din Karlsruhe, unde rămâne un singur an, apoi în intervalul 1906-1909 urmează cursurile Universităţii Tehnice din Budapesta. Este imediat reţinut la Catedra de tehnologie mecanică a Universităţii Tehnice, unde va funcţiona până în anul 1913, dată la care va trece ca inginer la o fabrică de cabluri electrice „Siemens" tot la Budapesta.

Avînd şi avizul primarului Timişoarei din acel timp, inginerul Stan Vidrighin, om de mare valoare şi largă deschidere intelec­tuală, va fi numit, în martie 1920, ca inginer şef şi mai apoi ca director la Tramvaiele Comunale Timişoara, care din 1922 fuzionând cu Uzina electrică vor forma „Întreprinderile Electromecanice din Timişoara", pe care le va conduce până în anul 1949. In tot acest lung interval, şi încă după aceea, el va fi şi profesor la Şcoala Politehnică din Timişoara, unde în perioada 1925-1930 va preda cursul de Tehnologie mecanică şi aliaje industriale, cît şi la Universitatea Tehnică din Budapesta unde în intervalul 1927-1928 va preda cursul de Metalografie.

El va introduce pentru prima dată în ţară, la Timişoara, troileibuzul. În cadrul activităţii de la întreprinderea Electromecanică Timişoara,
dr. ing. Corneliu Mikloşi va crea, o vastă bibliotecă tehnică, începută în
anul 1934, şi care va rămâne ca o dovadă a interesului său continuu
pentru ridicarea calificării profesionale a personalului. Alături de ridicarea calificării profesionale a întregului personal muncitor a depus o activitate de excepţie pentru dezvoltarea Uzinei electrice, ţinând seama de necesităţile de viitor, prin ridicarea parametrilor de funcţionare la cazane, prin reducerea pierderilor de reţele.

În perioada de tinereţe va fi profesor la Şcoala Politehnică din Timişoara; va reintra în cadrul Şcolii Politehnice din nou în anul 1947 şi va conduce până la pensionare (1957) catedrele de Utilizarea energiei electrice şi de Sudură. În perioda 1951-1954 va conduce colectivul pentru „Combustibili" de la Baza din Timişoara a Academiei, va fi consilier la întreprinderea „Electrocombinat 4" şi la „Institutul de Proiectări pentru Maşini", ambele din Timişoara, iar din 1954 şi până la moartea sa, va conduce Secţia de Sudură a Bazei din Timişoara a Academiei Române. În anul 1955 fusese ales membru titular al Academiei Române şi drept urmare între anii 1956 şi 1963 va fi directorul Centrului de Cercetări Tehnice al Bazei din Timişoara a Academiei Române.

Activitatea inginerească s-a împletit strâns cu cea de cercetător. Academicianul Mikloşi va aduce contribuţii substanţiale prin cercetările proprii în domeniul sudurii. O creaţie importantă a academicianului Mikloşi a fost maşina de sudat capete de şină in situ, maşină cunoscută sub denumirea de „Taurus", prima de acest fel realizată pe plan mondial. Publicînd peste o sută de lucrări ştiinţifice, tratate, cursuri, a
abordat domenii aparent eterogene dar toate erau legate de preocupările
sale de serviciu, de interesul său de durată în cercetarea ştiinţifică sau
de faptul că era profesor la Politehnica timişoreană. În această din urmă
calitate a fost un model de competenţă ştiinţifică, seriozitate în muncă,
punctualitate şi corectitudine faţă de studenţi.

A realizat, de asemenea, o centrală hidroelectrică la Muntele Mic. S-a preocupat, încă din 1937, de Electrificarea rurală în România în lumina datelor statistice, lucrare publicată şi care conţinea dalele de bază pentru electrificarea ţării. A fost, probabil, cel dintâi director de întreprindere care a folosit studiul statistic pentru a aprecia modul în care urmează a fi dezvoltat transportul în comun.

3.TRAIAN LALESCU (1882 - 1929) a fost matematician, colaborator de seama al revistei „Gazeta Matematică". A întemeiat „Revista Matematică din Timişoara".  A fost primul rector al Universitaţii Politehnice din Timişoara. A publicat numeroase lucrari ştiinţifice în domeniile matematica pură, fizica matematică şi aplicaţiile prac­tice ale ştiinţelor pure.

Traian Lalescu s-a născut la 12 iulie 1882 în Bucureşti. El va intra furtunos în lumea matematicii colaborînd încă din 1898 la „Gazeta Matematică".

Mereu în fruntea anului său, Traian Lalescu urmează patru ani facultatea la Iaşi şi apoi trece la Universitatea din Bucureşti pentru a aprofunda matematicile, domeniu abstract pentru care avea atâta talent, chemare şi pasiune. După trecerea licenţei (17 iunie 1903) cu calificativul „foarte bine" primeşte o bursă „V. Adamachi" şi pleacă la Paris pentru a-şi desăvârşi studiile.

Predă cursul în anii următori de Analiză şi elemente de mecanică la Universitatea din Bucureşti, Statică grafică la Şcoala de Poduri şi Şosele Bucureşti şi cursul Ecuaţii integrale  la Universitatea din Bucureşti, după ce îşi trece examenul de docenţă.

În toată perioada până la izbucnirea primului război mondial, Traian Lalescu va preda şi la diverse licee din Bucureşti - Gheorghe Şincai, Dimitrie Cantemir - şi la Universitate, susţinînd cursuri cu un conţinut extrem de variat.

Traian Lalescu a fost primul rector al Şcolii Politehnicii timişorene în anul universitar 1920-1921.

După retragerea sa de la conducerea Politehnicii timişorene în 1921, Traian Lalescu şi-a dedicat întreaga activitate cursurilor ţinute la Politehnica şi Universitatea din Bucureşti, continuînd în paralel şi o bogată activitate ştiinţifică. In domeniul seriilor trigonometrice Lalescu a introdus noţiunile de salturi unghiulare şi liniare, o metodă care aborda cu curaj un nou punct de vedere în această teorie.

Traian Lalescu a fost un element cu valenţă dublă, una îl lega de matematica pură iar cealaltă de fizica matematică şi de aplicaţiile prac­tice ale ştiinţelor pure. El va publica interesante lucrări cu conţinut aplicativ ca de exemplu: "Asupra teoriei matematice a aeroplanelor", "Asupra pendulului lui Foucault" sau "Asupra juncţiilor poligonale periodice cu aplicaţii în electrotehnică".

Profesorul universitar Traian Lalescu a acceptat cu bucurie numirea în postul de cel dintâi rector al Şcolii, el care se straduise ce atâta râvna pentru înfiinţarea ei, dar nu a vrut sa primeasca nici o remuneraţiue pentru munca depusa. În scurtul interval cât a condus şcoala, T. Lalescu a creat o atmosfera de seriozitate şi de lucru care s-a menţinut în continuare. Dintre iniţiativele valoroase ale acestui mare rector amintim:
-a întemeiat „Revista Matematică din Timişoara";
-editarea, înca din primul an, a „Anuarului Şcolii Politehnice" care a aparut continuu pâna în 1937 şi a cuprins toate datele şi activitatea despre desfaşurarea învaţamântului din fiecare an;
-iniţierea unui ciclu de conferinţe publice care urmau sa completeze formarea intelectuala a studenţilor prin prelegeri ştiinţifice de cultura generala;
-înfiinţarea unui „Cerc al studenţilor" dupa modelul celor existente în marile centre universitare ale Europei;
-înfiinţarea „Asociatiei Sportive a Studenţilor" la care erau înscrişi toţi studenţii.

4.VICTOR VLAD (1889 - 1967) a fost arhitect şi inginer constructor. Este cunoscut ca întemeietor al Facultăţii de Construcţii din cadrul Universitaţii Politehnice din Timişoara şi ca proiectant al mai multor biserici ortodoxe din Banat şi Transilvania. A fost directorul filialei Banat a Uniunii Arhitecţilor din România.

Victor Vlad s-a născut la Lugoj în 8 februarie 1889 într-o familie modestă. Şcoala primară o urmează la Lugoj, dovedind o mare dragoste pentru învăţătură, la care s-a adăugat un autentic talent pentru desen şi înclinaţii spre ştiinţele exacte. În toamna anului 1908 se înscrie la Facultatea de Arhitectură a Şcolii Tehnice Superioare din Budapesta. Urmeaza şi cursurile Facultăţii de Poduri şi Şosele din Budapesta. Apreciat de Traian Lalescu pentru râvna şi capacitatea pro­fesională, pentru elanul deosebit pus în slujba dezvoltării ţării, arhitectul Victor Vlad a fost numit profesor suplinitor la Catedra de Geometrie descriptivă, încă cu data de 15 noiembrie 1920, fiind astfel unul din ctitorii Politehnicii timişorene.

Este titular la disciplinele Construcţii civile şi Procedee de construcţii, suplineşte disciplinele de Urbanism şi ruralism, predă Geometria descriptivă şi cursurile de Arhitectură, Organizarea teri­toriului, Clădiri civile, industriale şi agricole. Arhitectul Duiliu Marcu elaborează proiectul de detaliu pentru clădirea Facultăţii de Mecanică, Căminul şi Cantina studenţilor iar Victor Vlad întocmeşte proiec­tul pentru cele trei pavilioane destinate familiilor cadrelor didactice şi, totodată, este împuternicit, împreună cu Constantin C. Teodorescu (pro­rector al Şcolii Politehnice), ca diriginte de şantier la construcţia edi­ficiilor proiectate de D. Marcu.

Dorinţa sa cea mare, formulată încă în anul 1920, era ca Politehnica din Timişoara să includă şi o Facultate de Construcţii. Stăruinţa arătată şi activitatea desfăşurată în acest scop sunt impresionante. După două decenii de luptă, strădaniile lui Victor Vlad ies învingătoare. La 24 decembrie 1941 Victor Vlad este numit decanul noii facultăţi. În afara activităţii bogate de la Politehnică, a fost un lung şir de ani profesor şi directorul Liceului Industrial de Construcţii Civile şi Industriale din Timişoara. A fost decan al Facultăţii de Construcţii pînă în anul 1948 şi membru în Consiliul ştiinţific al Şcolii Politehnice. Un rol important l-a avut în organizarea filialei Banat a Uniunii Arhitecţilor din România, conducîndu-i acti­vitatea, ca preşedinte, un lung şir de ani.

Constructor prin excelenţă, a lăsat în urma sa o bogată paletă de realizări, materializată în peste 200 de proiecte, lucrări de artă şi edificii răspîndite pe cuprinsul ţării.

Din multitudinea acestora menţionăm: edificiul în care astăzi îşi are sediul Prefectura judeţului Timiş, construcţie monumentală, opera arhitectonică principală a profeso­rului Victor Vlad (în colaborare cu arhitectul Comeliu Liuba, planul de execuţie al Palatului Băncii de Stat din Timişoara, planul edificiului Comerţului de stat din Reşiţa, Căminul cultural din Igriş, Căminul studenţesc al I.M.F. din Timişoara, planurile unui cămin muncitoresc şi unui teatru în Reşiţa, al unei băi publice în Caransebeş, planul şi execuţia unor blocuri de locuinţe în Timişoara (casa Ciobanu şa.). Nota arhitectonică utilizată cu predilecţie este stilul neoromânesc cu orientare modernă pregnantă. Proiectează şi construieşte şcoli (în localităţile Tapia, Harmadia etc), creşe şi grădiniţe (Timişoara, Reşiţa), fabrici (Timişoara, Reşiţa) etc. catedralele ortodoxe din Timişoara (Mehala; Iosefin - Piaţa Şt. Furtună) concepute într-un autentic stil neobizantin din Tîrgu-Mureş, Braşov, Reşiţa; bisericile ortodoxe din localităţile: Secul, construită pe un pisc de deal într-un minunat cadru natural; Anina, construită în condiţii dificile pe galerii de mină; Izvor; Herendeşti-Cadar; Ghiroda; Aradul Nou etc.

5.CORIOLAN DRAGULESCU (1907 - 1977) a fost chimist, membru titular al Academiei Române şi preşedinte al Secţiei de Chimie a Academiei Române. A fost primul decan al Facultăţii de Chimie Industrială din cadrul Universitaţii Politehnice din Timişoara  şi director al Bazei de Cercetări Ştiinţifice din Timişoara a Academiei Române. A elaborat numeroase lucrări ştiinţifice.

Coriolan Drăgulescu s-a nascut la 4 aprilie 1907 în comuna Varadia, judeţul Caraş-Severin. Clasele supe­rioare le urmează (1921-1925) la reputatul Liceu „Constantin Diaconovici Loga" din Timişoara, unde susţine bacalaureatul cu calificativul „foarte bine". În toamna anului 1925 devine student la Secţia de chimie a Facultăţii de Ştiinţe de la Universitatea din Cluj. S-a remarcat curând prin cunoştinţele sale bogate în domeniul chimiei şi prin zelul arătat în aprofundarea studiilor de cultură generală şi de specialitate.

La 1 octombrie 1932 trece ca preparator la Catedra de Chimie Anorganică şi Analitică a Facultăţii de Ştiinţe, fiind titularizat ca asistent la 1 octombrie 1934. Timp de opt ani va funcţiona ca asistent la această catedră.

Alături de un grup de intelectuali democraţi (profesorul universitar Victor Iancu, poetul Mihai Beniuc) editează la Cluj', în anii 1939-1940, revista saptămânală „Ţara Nouă" cu o pregnantă orientare antifascistă şi antirevizionistă.

Când, în noiembrie 1944, se instaurează o conducere nouă în fruntea judeţului Timiş şi a municipiului Timişoara, personalitatea lui Coriolan Drăgulescu se afirmă în prim plan. La 29 noiembrie 1944 este numit Gh. Ciorman ca prefect al judeţului şi Coriolan Drăgulescu ca primar al Timişoarei. Deşi vechi militant antifascist, nu împărtăşeşte tendinţele extremiste care profilau încă de atunci viitoarea dictatură comunistă. Se retrage, de aceea, de la conducerea primăriei Timişoara şi se consacră, fără a abandona cu totul activitatea social-politică, mai cu seamă muncii didactice şi ştiin­ţifice. Aceeaşi conduită demnă şi onestă o adoptă şi cu prilejul mişcărilor studenţeşti din toamna anului 1956, fapt care a dus la îndepărtarea sa de la conducerea Ministerului învăţământului.

În 15 noiembrie 1945 este numit profesor la disciplina Chimie agricolă la Facultatea de Agronomie din Timişoara. În 7 decembrie 1948 Coriolan Drăgulescu este numit profesor la disciplina Chimie Anorganică şi Analitică, şef al Catedrei de Chimie Anorganică şi Analitică şi primul decan al Facultăţii de Chimie Industrială din Timişoara.

Ca decan, până la 20 ianuarie 1956, apoi din nou între anii 1957-1963, ca şef de catedră, în anul 1951, când se pun bazele Secţiei de Chimie, al cărui şef a fost investit. Din anul 1962 îndeplineşte şi funcţia de director al Bazei de Cercetări Ştiinţifice din Timişoara a Academiei. Sub conducerea sa, timp de mai mulţi ani, Baza de Cercetări s-a consolidat mereu, devenind o prestigioasă instituţie ştiinţifică în vestul României. Centrul de Chimie, constituit în anul 1966 în cadrul Bazei de Cercetări, prin rezultatele dobândite transpunea, de fapt, în viaţă şi nobilele idealuri ale aca­demicianului Drăgulescu.

În iulie 1955 este ales membru corespondent al Academiei, iar în aprilie 1963 roadele muncii sale îl aduc între membrii titulari şi în calitatea (din anul 1974) de preşedintele al Secţiei de Chimie a Academiei. Pentru scurt timp (20 ianuarie-14 februarie 1956) a fost investit cu funcţia de Rector al Institutului Politehnic din Timişoara, după care a fost numit ministru adjunct la Ministerul Educaţiei şi învăţămîntului (14 februarie-14 noiembrie 1956).

Aceeaşi activitate fructuoasă, de incontestabilă probitate pro­fesională şi etică, o depune ca membru în conducerea unor importante organisme economice şi ştiinţifice la nivel naţional: Consiliul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie; Comisia Superioară de Diplome, Consiliul Superior al Învăţămîntului Universitar de la M.I., Colegiul Ministerului Industriei Chimice, Consiliul Naţional al ASIT (şi preşedinte al acesteia la Filiala Timişoara) etc. Numeroase alte organe de decizie, comitete, consilii sau comisii l-au avut ca membru, adesea cu funcţii de mare răspundere. Consemnăm doar că a fost membru în Consiliul ştiinţific al IP Timişoara, în Consiliul de conducere al Fundaţiei „M. Elias" a Academiei etc.

Domeniile de interes studiate de academicianului Coriolan Drăgulescu sunt:
-chimia fizica
-chimia anorganica ce a ocupat o pondere însemnată în activitatea sa ştiinţifică
-chimia analitica este domeniul în care s-au înscris o mare parte din lucrările ştiinţifice publicate

6.PLAUŢIUS ANDRONESCU (1893 - 1976) a fost inginer electrician, profesor de electricitate şi electrotehnică şi rectorul Universitaţii Politehnice din Timişoara. A fost membru al Asociaţiei Internaţionale a Inginerilor Consilieri.

Plauţius Andronescu s-a născut în Elveţia la 10 decembrie 1893 la Zurich, din părinţi români. Absolvind Liceul „Matei Basarab" va pleca, în mod cât se poate de inspirat, în toamna anului 1914 în Elveţia pentru a-şi continua studiile la celebra Şcoală Politehnică Federală din Zurich. Terminînd facultatea în anul 1918 se angajează imediat, Ia 1 iulie, la Fabrica de Maşini Electrice „Oeriikon" unde avea să lucreze până la 31 mai 1919 când, invitat de profesorul Kuhlmann, devine asistent la şcoală abia terminată în cadrul Catedrei de Electrotehnică.

Paralel cu activitatea didactică, privat-docentul Plauţius Andronescu va desfăşura în 1923-1925 o remarcabilă activitate tehnică la unele întreprinderi de specialitate din Elveţia în calitate de inginer-consilier şi anume la Uzinele Metalurgice din Dornach şi Fabrica de Cabluri Electrice din Cossonay.

Plauţius Andronescu a fost membru al Asociaţiei Internaţionale a Inginerilor Consilieri cu sediul la Bruxelles.

Aflînd că este venit în România şi cunoscîndu-l prin renumele pe care şi-l formase datorită lucrărilor originale publicate în reviste de mare circulaţie, profesorul Dimitrie Leonida îi propune să vină ca profesor de electrotehnică la Politehnica din Timişoara. Acceptă imediat şi astfel, pe data de 10 octombrie 1925 este numit profesor de electricitate şi electrotehnică la o catedră pe care o va dezvolta şi o va conduce fără întrerupere timp de aproape patru decenii. Este de remarcat că în acel moment Plauţius Andronescu avea doar 32 de ani. Pe lângă lucrările de matematică pură, ca de exemplu Calculul vectorial, s-a preocupat de o serie întreagă de feno­mene cu caracter mecanic, ca de exemplu fenomenul deformaţiei materiei în limitele elasticităţii.

Un alt domeniu care apare în preocuparea de cercetare ştiinţifică a profesorului Andronescu, după anul 1950, se referă calcule de aproximaţie în circuite feromagnetice şi analiza Fourier, studiul circuitelor electrice cu ajutorul calculului operaţional.

În ultima perioadă activă a vieţii sale s-a apropiat de unele preocupări modeme pe plan mondial, în special de problemele legate de generatorul Hali şi alte probleme - conexe din domeniul materialelor semiconductoare. Profesorul Andronescu a îndeplinit pe parcursul vieţii sale şi funcţii de conducere în calitate de director al unor mari întreprinderi sau instituţii din ţară şi a fost, de asemenea, rectorul Şcolii Politehnice din Timişoara în perioada atît de grea dintre 1941 şi 1944.

Profesorul Plauţius Andronescu a slujit cu dragoste şi devotament timp de 50 de ani atât Bazele electrotehnicii cât şi Şcoala Politehnică din Timişoara.

7.VALERIU ALACI (1884 - 1955) a fost matematician, profesor la Catedra de analiză mate­matică, prodecan al Facultăţii de Electrotehnica din cadrul Universitaţii Politehnice din Timişoara, colaborator credincios al revistei „Gazeta Matematică". A fost membru permanent în conducerea „Societăţii Ştiinţifice a Şcolii Politehnice din Timişoara" şi a obţinut numeroase premii ale Academiei Române.

Valeriu Alaci s-a născut într-o familie de oameni săraci din localitatea Cacica, judeţul Suceava, la 22 octombrie 1884.

La Vaslui urmează Valeriu Alaci clasele primare şi gimnaziale, la Liceul „Mihail Kogălniceanu". Numele său apare adesea printre rezolvitorii de probleme propuse de „Gazeta Matematică" al cărui colaborator credincios va rămîne până la sfârşitul vieţii. Urmează cu strălucire cursurile Facultăţii de Ştiinţe la Universitatea din Bucureşti, între anii 1905-1909. Este numit profesor de matematici la Liceul „Dimitrie Cantemir" din Bucureşti unde acti­vează din 4 februarie 1912 până spre sfârşitul anului, când este transferat la Liceul Militar „Mănăstirea Dealul". Funcţionează aici ca profesor suplinitor (1912-1913) şi titular (1913-1914). Este încadrat pentru scurt timp la Şcoala Normală „Vasile Lupu" din Iaşi, însă la 9 septembrie 1919 este transferat la Liceul „Dimitrie Cantemir" din Bucureşti, unde funcţionează până la numirea sa ca profesor cu titlu provizoriu la Şcoala Politehnică din Timişoara.

În februarie 1913 se află printre matematicienii de frunte care susţineau constituirea premiului „Spiru Haret". În octombrie acelaşi an este ales printre membrii Comitetului „Gazetei Matematice" - unde activează alături de Traian Lalescu, Vasile Cristescu, Gheorghe Buicliu s.a. în colectivul pentru redactarea şi cercetarea problemelor rezolvate. Preţuit de Traian Lalescu pentru conştiinciozitatea, aptitudinile pedagogice şi capacitatea ştiinţificǎ, Valeriu Alaci este invitat să întă­rească, prin munca şi strădania sa, tânărul corp profesoral al Şcolii Politehnice din Timişoara,

Monitorul Oficial nr.190/24 noiembrie 1921 publică Decretul prin care Valeriu Alaci era numit profesor cu titlu provizoriu, începînd cu 1 noiembrie 1921, la Catedra de analiză mate­matică. Numit profesor definitiv la 1 ianuarie 1925, îşi continua acti­vitatea didactică la disciplina Analiza matematica, suplinind în două perioade (1930/1931; 1936/1939) şi disciplina de Mecanică raţională. Din anul 1923 a funcţionat, sporadic, ca profesor de matematică la Liceul „Constantin Diaconovici Loga" din Timişoara, în special Ia clasele superioare, urmărind să realizeze orientarea elevilor buni spre Şcoala Politehnică. Mai tîrziu a predat matematicile şi la Şcoala de ofiţeri de artilerie din Timişoara.

Activitate remarcabilă desfăşoară Valeriu Alaci prin „Revista Matematică din Timişoara", întemeiată de Traian Lalescu. În toamna anului 1922, Valeriu Alaci îi preia redacţia şi o va conduce până la încetarea apariţiei sale (1949). La fel de importantă a fost activitatea desfăşurată de Valeriu Alaci în calitate de membru permanent în conducerea „Societăţii Ştiinţifice a Şcolii Politehnice din Timişoara", întemeiată în anul 1923. La 18 octombrie 1930 Valeriu Alaci este ales preşedinte şi vă rămâne la conducerea ei pînă la sfârşitul activităţii sale. În calitate de preşedinte al „Societăţii ştiinţifice", Valeriu Alaci a condus şi coordonat revista de specialitate „Bulletin Scientifique de l'École Polytechnique de Timişoara" [anii 1933-1937], impunînd-o în viaţa ştiinţifică din ţară şi străinătate ca o publicaţie de înaltă ţinută şi prestanţă profesională.

Numit prodecan al Facultăţii de Electrotehnică la 3 noiembrie 1944, apoi şef de catedră. Din perspectiva îndelungatei activităţi desfăşurate în Politehnica timişoreană, se poate afirma că profesorul Valeriu Alaci a fost unul din principalii ei ctitori şi promotori ai atmosferei ştiinţifice. Opera sa ştiinţifică, însumînd peste 140 de comunicări şi lucrări originale, cât şi sute de probleme, abordează cu deosebită competenţă toate capitolele de bază ale matematicii. Trei dintre lucrările sale principale au fost distinse cu premii ale Academiei Române. Ca matematician, Valeriu Alaci a fost în primul rând un analist. Are contribuţii originale, valoroase, privind ecuaţiile algebrice, privind seriile trigonometrice, trigonometria pătratică şi integrarea funcţiilor pătratice, teoria funcţiilor, ecuaţiile integrale, ecuaţiile diferenţiale sau cu derivate parţiale etc. Lucrarea cea mai importantă elaborată de Valeriu Alaci, rod exclusiv al strădaniilor de mulţi ani şi a spiritului său novator, a fost Trigonometria pătratică. Oricât de importante i-au fost preocupările şi rezultatele obţinute
în domeniul matematicilor superioare, nu a renunţat la studierea matema-
ticilor elementare, elaborind numeroase probleme şi articole, de algebră,
geometrie, trigonometrie, mecanică, destinate, în primul rînd să vină în
sprijinul profesorilor din învăţămîntul gimnazial şi liceal, al elevilor şi
studenţilor.

Domeniul politic

1.ANDREI MOCIONI
2.ALEXANDRU MOCIONI
3.AUREL COSMA
4.VINCENŢIU BABEŞ
5.SEVER BOCU
6.EMANUIL UNGURIANU

1.ANDREI MOCIONI (1812-1880) a fost membru de marcă al vieţii publice din comitatui Torontal, Consilier imperial extraordinar în senatul imperial lărgit ca reprezentant al Banatului. A fost membru fondator al Academiei Române.

Andrei Mocioni s-a născut la 27 iunie 1812.

Studiile secundare şi universitare le-a făcut în Budapesta, absolvind Facultatea de Drept. Din anul 1836 se integrează în viaţa publică a comitatului Torontal, ocupând funcţiile de vicenotar apoi de primpretor. În timpul evenimentelor revoluţionare din 1848-1849 se află în fruntea curentului politic naţional românesc din Banat, fiind membru în Comitetul Naţional Român care acţionează pentru realizarea cerinţelor naţionale. După înfrângerea revoluţiei este numit comisar suprem districtual al provinciei Banat. Desfăşoară o complexă activitate pentru reorganizarea provinciei. În anul 1852 demisionează din această demnitate oficială şi se retrage definitiv din serviciile statului.

În anul 1860 va face parte, ca reprezentant al Banatului, din Senatul imperial lărgit, în calitate de Consilier imperial extraordinar. Îşi expune cu fermitate poziţia, susţinând autonomia Banatului şi reorganizarea Monarhiei pe baza egalităţii în drepturi naţionale. În noiembrie 1860 organizează la Timişoara o importantă adunare politică a românilor la care se solicită respectarea autonomiei Banatului, garantarea vieţii naţionale, etc.

Este numit membru fondator al Academiei Române, ca o recunoaştere a meritelor sale în lupta pentru apărarea drepturilor naţionale ale românilor bănăţeni. Decedează la 5 mai 1880.


2.ALEXANDRU MOCIONI (1841-1909) a fost o proeminentă personalitate în mişcarea naţională românească, deputat în Parlamentul maghiar. A fost preşedintele ASTREI, susţinând material ziarele românesti şi societăţile de cultură, precum şi Biserica şi Şcoala confesională românească.

Alexandru Mocioni s-a născut la Pesta în 4 noiembrie 1841.

Primeşte o aleasă educaţie românescă şi ortodoxă. Studiile secundare le realizează la liceul piarist din Pesta. Peregătirea universitară, în studii juridice, o înfăptuieşte la Universitaţile din Pesta, Viena şi Gratz.

La vârsta de 24 de ani, în noiembrie 1865, este ales deputat în Parlamentul maghiar, demnitate obţinută şi la alegerea din aprilie 1869. Desfăşoară o activitate parlamentară intensă, susţine respectarea principiului politic al egalei îndreptăţiri naţionale, militează pentru apărarea drepturilor naţionale şi organizarea vieţii politice a românilor din Banat.

La Adunarea Naţională de la Timişoara din 26 ianuarie/7 februarie 1869 este ales preşedinte al Partidului Naţional al Românilor din Banat, primul partid politic din istoria modernă românească.

În aprilie 1874 renunţă la mandatul de deputat, dobândit în anul 1872, în semn de protest faţă de încălcarea drepturilor naţionale ale românilor. Rămâne însă o personalitate proeminentă în mişcarea naţională românească, un remarcabil doctrinar în gândirea politică a românilor din Banat şi Transilvania, un susţinător neobosit al afirmării culturii naţionale.

A susţinut material ziarele românesti şi societăţile de cultură, a fost ales preşedinte al ASTREI ; sprijină financiar Biserica şi Şcoala confesională românească ; întreţine importante legături cu personalităţi politice din Regatul României. Decedează la 1 aprilie 1909.


3.AUREL COSMA (1867-1931) a fost un notabil avocat, unul din principalii conducători ai organizaţiei Partidului Naţional Român din comitatul Timiş, preşedinte al Consiliului Naţional Militar Român, constituit la Timişoara. A fost prefect al judeţului Timiş-Torontal, deputat şi senator în Parlamentul României Mari.

Aurel Cosma s-a născut în comuna Beregsăul Mare la 13/25 septembrie 1867.

Primele clase primare le urmează la Topolovăţul Mare, unde tatăl său a funcţionat ca învăţător. Continuă studiile la Liceul romano-catolic al piaristilor din Timişoara, apoi beneficiază de un stipendiu al „Fundaţiei Gojdu" şi îşi desăvârşeşte pregătirea la Facultăţile de Drept din Debreţin şi Budapesta.

Va practica avocatura la Timişoara timp de aproape 35 de ani. A fost şi avocatul Băncii „Timişiana". Se încadrează de timpuriu în mişcarea naţională şi va fi unul din principalii conducători ai organizaţiei Partidului Naţional Român din comitatul Timiş. În toamna anului 1918 este ales preşedinte al Consiliului Naţional Militar Român, constituit la Timişoara.

La 25 iulie 1919, Consiliul Dirigent îl numeşte prefect al judeţului Timiş-Torontal. Participă activ la viaţa politică interbelică ca membru marcant al Partidului Naţional Liberal. Este deputat şi senator în Parlamentul României Mari; conduce Ministerul Industriei şi Comerţului (1922-1923); acordă ajutoare finaciare societăţilor culturale, etc. Se stinge din viaţă la 31 iulie 1931.


4.VINCENŢIU BABEŞ (1821-1907) a fost un dârz militant pentru apărarea drepturilor naţionale ale românilor. A îndeplinit funcţia de deputat în Parlamentul maghiar fiind unul dintre principalii conducători ai Partidului Naţional Român. A îndrumat editarea ziarului românesc „Albina". A fost ales membru fondator al Academiei Române.

Vincenţiu Babeş s-a născut la 21 ianuarie 1821 în localitatea Hodoni, judeţul Timiş, unde urmează şi şcoala elementară.

Studiile gimnaziale şi liceale le realizează în şcoli din Timişoara, Carloviţ şi Seghedin. Continuă pregătirea la Facultatea de Drept a Universităţii din Budapesta. A ocupat funcţii de „jurat" şi de profesor la Preparandia de Arad, de director districtual al şcolilor româneşti bănăţene.

S-a remarcat ca un dârz militant pentru apărarea drepturilor naţionale ale românilor, ca deputat în Parlamentul maghiar, ca unul dintre principalii conducători ai Partidului Naţional Român. Sub îndrumarea sa a fost editat apreciatul ziar românesc „Albina", adevărată tribună de susţinere a activismului politic. A fost ales membru fondator al Academiei Române, reprezentând Banatul.

Este tatăl marelui savant Victor Babeş. S-a stins din viaţă la 3 februarie 1907.


5.SEVER BOCU (1874-1951) a fost un talentat ziarist şi un important om politic. A fost preşedinte al Partidului Naţional Român şi apoi al Partidului Naţional Ţărănesc din judeţul Timiş-Torontal, deputat în Parlamentul României şi Ministru al Banatului în guvernul Iuliu Maniu. A decedat în închisoarea de la Sighet.

Sever Bocu s-a născut în localitatea Şiştarovăţ din judeţul Arad la 19 noiembrie 1874. Şcoala primară o urmează în localitatea natală. Studiile secundare le realizează în Lipova şi Arad. Îşi continuă pregătirea la Academia Comercială din Viena şi la „Hautes Etudes" din Paris.

Talentat ziarist, activează ca redactor la „Tribuna", „Tribuna poporului", iar în perioada interbelică editează şi conduce apreciatele organe de presă „Voinţa Banatului" şi „Vestul". Susţine cauza Unirii Banatului cu România la Conferinţa de Pace de la Paris. La primul război mondial participă ca voluntar în Armata Regatului României. Între anii 1923 şi 1947 a fost preşedinte al Partidului Naţional Român şi apoi al Partidului Naţional Ţărănesc din judeţul Timiş-Torontal. A fost ales deputat în Parlamentul României în mai multe legislaturi, iar în 1928 devine Ministru al Banatului în guvernul Iuliu Maniu.

Depune o stăruitoare activiate pentru reînfiinţarea Mitropoliei Banatului şi înfiinţarea Universităţii de Vest.

A fost arestat de Securitatea comunistă în mai 1950, întemniţat în închisoarea de la Sighet, unde decedează la 21 ianuarie 1951.


6.EMANUIL UNGURIANU (1845-1929) a fost un remarcabil avocat şi filantrop, membru fondator la numeroase societăţii culturale româneşti. A făcut din parte conducerea mai multor instituţii bancare.

Emanuil Ungurianu s-a născut în localitatea Satchinez, judeţul Timiş, la 23 decembrie 1845.

Studii secundare  la Gimnaziul din Timişoara, apoi urmează Facultatea de Drept din Budapesta. Activează ca avocat la Timişoara. A avut o contribuţie deosebită la constituirea sistemului de credit în Banat, la afirmarea învăţământului confesional şi a vieţii culturale româneşti. Întemeiază filiale al ASTREI în Banat, face parte din conducerea mai multor instituţii bancare („Timişiana", etc); sprijină material meseriaşii şi comercianţii prin banca „Protectorul". S-a stins din viaţă în anul 1929.


Domeniul istoric

1.TRAIAN DODA
2.IOAN DRAGALINA
3.DIMITRIE NISTOR
4.ŞTEFAN CICIO-POP
5.VASILE GOLDIŞ


1.TRAIAN DODA (1822-1894) a fost o personalitate de seamă a Banatului secolului al XIX-lea. Militar de carieră în armata habsburgică, a avansat până la gradul de general. A fost ales deputat în Parlamentul maghiar.

Traian Doda s-a născut într-o familie de români grăniceri din Rudăria, judeţul Caraş-Severin, la 27 iulie 1822.

După absolvirea şcolii primare, urmează cursurile Şcolii de matematici care aparţinea de Regimentul 13 românesc din Caransebeş. Studiază apoi la Academia Militară din Wienerneustadt, ajunge ofiţer în armata austriacă şi urcă pe treptele ierarhice până la gradul de general.

În 1872 demisionează din armată şi se încadrează în mişcarea naţională din Banat, fiind un dârz apărător al drepturilor românilor ca deputat în Parlamentul maghiar. Are o contribuţie importantă la înfiinţarea Comunităţii de Avere din Caransebeş, susţine activitatea Bisericii şi şcolilor româneşti. Decedează la Caransebeş în anul 1894.


2.IOAN DRAGALINA (1860-1916) a murit pe front în luptele de pe Jiu din primul război mondial în funcţia de general.

Ioan Dragalina îşi are originea tot într-o familie de grăniceri români bănăţeni. S-a născut la Caransebeş în 16 decembrie 1860.

Şcoala primară o urmează la Râmnicu Vâlcea, unde se afla temporar tatăl său şi la Caransebeş. Studiile gimnaziale le realizează în Caransebeş. Absolvă apoi o şcoală de ofiţeri şi se dedică carierei militare.

Urcă pe treptele ierarhiei militare şi ajunge la gradul de general pe baza unui comportament excepţional. Se stabileşte în România. La începutul primului război mondial primeşte comanda Grupului Predeal, apoi a Grupului Cerna, calitate în care conduce oştirea în încercarea de eliberare a Banatului. Este trimis să restabilească situaţia de pe frontul din trecătoarea Jiului.

A fost grav rănit pe câmpul de luptă. Este dus la Bucuresti unde decedează la 24 octombrie 1916.


3.DIMITRIE NISTOR (1890-1963) a fost un membru marcant al Partidului Naţional Liberal, făcând parte din conducerea sa pe ţară. A deţinut numeroase şi importante funcţii: secretar general al municipiului Timişoara, viceprimar, prefect al judeţului Timiş-Torontal.

Dimitrie Nistor s-a născut la 9 aprilie 1890 în localitatea Burjuc, judeţul Hunedoara.

După absolvirea cursului primar, urmează şase clase secundare la Colegiul reformat din Orăştie, iar ultimele două clase de liceu le realizează în Braşov. Fiu de preot, urmează Facultatea de Drept din Budapesta şi apoi frecventează cursurile Seminarului Teologic din Caransebeş, absolvindu-l în anul 1916.

În perioada interbelică se stabileşte în Timişoara, unde va îndeplini importante demnităţi: secretar general al municipiului, viceprimar, prefect al judeţului Timiş-Torontal (1933-1937). A fost un membru marcant al Partidului Naţional Liberal, făcând parte din conducerea sa pe ţară.

A fost arestat în mai 1950 de autorităţile comuniste, condamnat la sase ani închisoare. După o scurtă perioadă de eliberare este rearestat în mai 1958 şi îi este impusă condamnarea pe viaţă. Cunoaşte ororile din temnitele comuniste de la Jilava, Timişoara, Galaţi. Decedează la 12 iunie 1963 în închisoarea de la Botoşani. 


4.ŞTEFAN CICIO-POP (1865-1934)  a fost jurist şi om politic participant activ la Marea Unire din 1918. A fost ales deputat în Parlamentul maghiar. În 1920 (ianuarie-martie) a fost prim-ministru ad-interim şi ministru de externe al României.

Ştefan Cicio-Pop s-a născut în anul 1865 în localitatea Şigău, în apropierea orasului Dej.

Şcoala primară şi o parte din cursurile liceale le urmează în Gherla, finalizându-le la Sibiu. Îşi desăvârşeşte pregătirea la Facultatea de Drept şi la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Politice din Budapesta şi Viena. Obţine doctoratul în drept (1899).

Din 1891 s-a stabilit la Arad ca avocat. Se impune ca un militant de seamă în luptele politice ale românilor. Îndrumă ziarul „Tribuna" din Arad, este ales deputat în Parlamentul maghiar unde combate Legile şcolare ale lui Apponyi, susţine revendicările naţionale ale românilor.

Are un rol important în desfăşurarea Adunării Naţionale de la 1 Decembrie 1918; este membru al Consiliului Dirigent şi conduce Resortul Armatei şi Siguranţei Publice.

În 1920 (ianuarie-martie) este prim-ministru ad-interim şi ministru de externe al României. Decedează în februarie 1934.


5.VASILE GOLDIŞ (1862-1934) a fost om politic, membru de onoare al Academiei Române. A fost ales deputat în Parlamentul României Mari având o contribuţie esenţială în desfăşurarea Adunării Naţionale din 1 Decembrie 1918.

Vasile Goldiş s-a născut la 12 noiembrie 1862 în localitatea Lunca Teuzului din apropierea Ineului. După încheierea claselor primare, urmează cursurile liceale la Arad, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta.

Funcţionează un an ca profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş. Între 1889 şi 1901 este profesor la Liceul din Braşov. În anul 1901 se stabileşte la Arad şi se orientează spre activitatea ziaristică şi politică.

Are o contribuţie esenţială în desfăşurarea Adunării Naţionale din 1 Decembrie 1918. În Consiliul Dirigent îndeplineşte funcţia de Ministru al Instrucţiunii şi Naţionalităţilor. În 1919 este ministru fără portofoliu în guvernul din Bucureşti. Este ales deputat în Parlamentul României Mari şi membru de onoare al Academiei Române. În ultimii ani de viaţă se retrage din viaţa politică şi decedează la Arad în 10 februarie 1934.

Scriitori

1.CONSTANTIN DIACONOVICI LOGA
2.IOAN POPOVICI-BĂNĂŢEANUL
3.VICTOR VLAD DELAMARINA
4.IOAN SÂRBU


1.CONSTANTIN DIACONOVICI LOGA (1770-1850) a fost un pedagog şi scriitor român. A fost director de şcoală, publicând numeroase cărţi aducându-şi o importantă contribuţie la dezvoltarea învăţământului românesc.

Constantin Diaconovici Loga s-a născut la Caransebeş în 1 noiembrie 1770.

Clasele primare le-a urmat la Caransebeş, cele gimnazilae la Lugoj, iar pregătirea universitară o realizează în Budapesta.

Funcţionează un timp ca cenzor la Tipografia Universităţii din Budapesta, iar în 1812 este numit profesor pentru gramatică la Preparandia din Arad, instituţie unde desfăşoară o bogată activitate didactică, culturală, educativă. Publică cărţi în care formulează principiile esenţiale ale instruirii şcolare, susţine înfiinţarea de noi instituţii de învăţământ, educarea tinerilor în spirit creştin.

În anul 1830 este numit director al Şcoalelor Naţionale din Graniţa Militară bănăţeană, aducându-şi o importantă contribuţie la dezvoltarea învăţământului românesc, la sporirea numărului cadrelor didactice şi introducerea alfabetului latin în procesul de învăţământ. A decedat la Caransebeş la 12 noiembrie 1850.


2.IOAN POPOVICI-BĂNĂŢEANUL (1869-1893) a fost promotor al limbii literare bănăţene, fiind nuvelist. A fost remarcat de Titu Maiorescu, publicându-şi opera în ziarele „Tribuna", „Convorbiri literare".

Ioan Popovici Bănăţeanul, originar dintr-o familie de meşteşugari opincari, s-a născut la Lugoj în 17 aprilie 1869.

Şcoala primară şi cele patru clase gimnaziale le face în oraşul natal. Este eliminat din Gimnaziu pentru înfiinţarea unei Societăţi de lectură româneşti. Îşi continuă studiile gimnaziale la Braşov şi Beiuş, iar în 1889 se înscrie la Institutul Teologic din Caransebeş.

Înainte de absolvire va lua drumul pribegiei şi ajunge la Bucureşti unde face cunostinţă cu fruntaşii (Titu Maiorescu, etc) vieţii culturale româneşti. Scrie poezii, basme versificate, mici piese de teatru, nuvele pe care le publică în ziarul „Tribuna", în revista „Convorbiri literare". S-a bucurat de apropierea lui Titu Maiorescu, pe care l-a încântat „cumpătarea, liniştea intensivă a stilului, plastica descriere a amănuntelor" din lucrările literare ale scriitorului bănăţean. Bolnav, se reîntoarce la Lugoj, unde decedează la 29 august 1893, în vârstă de numai 24 de ani.


3.VICTOR VLAD DELAMARINA (1870-1896) a fost poet şi scriitor. S-a remarcat prin poeziile sale scrise în dialect bănăţean. Numele său este legat de creaţia literară în grai bănăţean, de unele realizări în teatru şi pictură, cu înclinaţie spre portretistică.

Victor Vlad Delamarina a trăit aceleaşi vremuri şi va avea acelaşi destin ca Ioan Popovici Bănăţeanul.

S-a născut la 31 august 1870 în localitatea Satu Mic (azi Victor Vlad Delamarina) din apropierea Lugojului.

În Lugoj urmează  clasele primare şi patru clase gimnaziale. Este exmatriculat pentru participarea la activitatea unei Reuniuni culturale române. Se refugiază la Bucureşti, unde încheie studiile gimnaziale şi apoi urmează Liceul militar din Craiova. Numele său este legat de creaţia literară în grai bănăţean, de unele realizări în teatru şi pictură, cu înclinaţie spre portretistică. Ca scriitor, a valorificat în plan literar-artistic posibilităţile oferite de graiul bănăţean. Rămân memorabile notele sale de jurnal, intitulate „Schiţe din călătoriile mele". Se stinge din viaţă la 15 mai 1896 în comuna natală, în vârstă de numai 26 de ani.


4.IOAN SÂRBU (1865-1922) a fost istoric. A fost ales membru în Marele Sfat Naţional şi deputat în Parlamentul României întregite.

Ioan Sârbu s-a născut la Rudăria, judeţul Caraş-Severin,  în 19 februarie 1865.

Şcoala primară o urmează în Rudăria, cursurile gimnaziale şi liceale la Bozovici, Caransebeş, Bratislava şi Braşov. Studiile universitare, în domeniul istoriei şi filosofiei, le realizează la Universităţile din Jena şi Viena.

A elaborat lucrările fundamentale „Matei-Vodă Basarabs Auswaertige Bezeiehungen" şi „Istoria lui Mihai Vodă Viteazul". A fost distins cu premiul „Năsturel" al Academiei Române. Reprezintă locuitorii din Valea Almăjului la Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918. Este ales membru în Marele Sfat Naţional şi deputat în Parlamentul României întregite. Decedează la Rudăria în 15 mai 1922.

5.Ana Blandiana

Ana Blandiana, pe numele ei adevărat Otilia Valeria Coman s-a născut la Timișoara, în 25 martie 1942, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944 familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. După instaurarea regimului comunist în România preotul Coman a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj. După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj.

De-a lungul anilor, poeta a întreprins - ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale - mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. I-au mai apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare și articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, ca și nenumărate conferințe, lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde în principalele țări europene.

A primit şi o serie de premii literare printre care: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Romania, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Romane, 1970; Premiul pentru proza al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, 1982; Premiul International "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul National de Poezie, 1997; Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul International "Vilenica", 2002.

Ana Blandiana s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferințe, sesiuni științifice și expoziții pe tema fenomenului totalitar.

6. Herta Muller

Herta Muller s-a născut în 17 august 1953 la Nițchidorf, Regiunea Timișoara. Tatăl ei a fost un șvab bănățean și, ca mulți alți cetățeni români de naționalitate germană, a fost înrolat în Al Doilea Război Mondial. După venirea la putere a comunismului în România, a fost expropriat de autoritățile statului comunist român.

Mama scriitoarei, ca marea majoritate a populației de naționalitate germană din România (cei între 17-45 de ani), după accederea comuniștilor la putere, a fost deportată în 1945 în Uniunea Sovietică. Acolo a fost deținută timp de cinci ani într-un lagăr de muncă forțată.

Herta Müller a făcut studii de germanistică și de limbă și literatură română la Universitatea din Timișoara, în perioada 1973-1976. Ca urmare a interdicției de a publica, Müller a emigrat în 1987 în Republica Federală Germania, împreună cu soțul ei de atunci, scriitorul Richard Wagner. De altfel, Wagner a avut o influență puternică asupra prozei scriitoarei.

Din 1995 este membră a Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung (Academia Germană pentru Limbă și Poezie). În anul 1999 Müller a fost propusă de guvernul german la Premiul Nobel pentru Literatură. În anul 2008 Müller a fost propusă pentru a doua oară, din partea Germaniei, pentru acest premiu.

După ce a fost nominalizată pentru a treia oară, la 8 octombrie 2009 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură 2009, pentru „densitatea poeziei și sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaților", fiind a douăsprezecea femeie care primește acest premiu. Valoarea premiului este de 10.000.000 coroane suedeze, ceea ce corespunde cu 972.000 Euro. În realitate un asemenea premiu nu poate fi însă cuantificat, el aducând posesorului o valoare uriașă, un capital și o autoritate simbolică. Ceremonia de înmânare a premiului a avut loc la 10 decembrie 2009 la Stockholm. Odată cu primirea prestigioasei distincții, Műller intră în rândul celor mai mari scriitori de limbă germană, alături de Thomas Mann, Herman Hesse, Heinrich Böll, Günter Grass sau Elfriede Jelinek, toți laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură.

Arta

1. Stefan Popa-Popas

Ştefan Popa-Popas s-a născut în data de 11 iunie 1955, la Caransebeş, Judeţul Caraş-Severin.

A început Liceul de Arte Plastice și s-a transferat la Școala Specială de Matematică, obținând locul întîi la Balcaniada de Matematică. A practicat handbalul si atletismul de performanță. A început să deseneze la 5 ani, iar la 7 i-a fost publicată prima caricatură într-un ziar local. La 14 ani a publicat în singura revistă umoristică a vremii. La 19 ani a fost descoperit de Henri Coursaget, primul președinte UNESCO. A absolvit Politehnica din Timișoara și Academia de Arte Vizuale din Poitiers, Franța. La Festivalul Internațional de Caricatură de la Saint-Estève (Franța) a stabilit recordul mondial de rezistență (1.527 de portrete color în zece zile și zece nopți). În 1995 își doboară propriul record și realizează 2.772 de caricaturi color în zece zile și zece nopți. Peste 200 de șefi de state și guverne au portrete semnate Popas.

În prezent este cetățean de onoare în 26 de orașe din țară, unde a obținut 100 de premii. Pe plan internațional a fost medaliat de 58 de ori. Este membru al Fundației pentru Știință și Arte a Academiei Cita din Roma și membru al Asociației Artiștilor Plastici (UNESCO). A creat Academia Popa's, școala românească de caricatură. A publicat caricaturi în principalele ziare și reviste din toată lumea. Realizările sale de excepție în domeniul graficii l-au impus drept una dintre cele mai prestigioase personalități ale artei plastice contemporane. În Franța, în octombrie 1995, André Baur scria despre Ștefan Popa Popa's că "este o forță a naturii..., este singurul om care a fost cu patru secunde mai rapid decât calculatorul".