
REGIUNEA VEST

EVENIMENTE
Administratia judeteana a facut receptia finala a drumului Arad - Curtici
Administraţia judeţeană a inaugurat ieri, una dintre cele mai importante investiţii din infrastructura rutieră, drumul Arad - Curtici. Lucrările de modernizarea a drumului ce leagă Aradul de Curtici s-au desfăşurat pe două tronsoane. Fondurile necesare pentru susţinerea lucrărilor de reabilitare s-au ridicat la aproximativ 13 milioane de lei, bani din bugetul Consiliului Judeţean. Până să intre în reabilitare, drumul dintre Arad şi Curtici nu a mai fost modernizat de 50 de ani. La jumătatea anului, administraţia judeţeană a recepţionat tronsonul I din drumul judeţean 709 B Arad - Curtici, tronson care leagă Aradul de Şofronea, pe un segment în lungime de patru kilometri. Lucrările la primul tronson au costat administraţia cu o sumă de 5.039.164 de lei. Lucrările au continuat apoi pe tronsonul II, între Curtici şi Şofronea, pe un traseu de opt kilometri, iar investiţia nece- sară a fost de 7.333.800 de lei. „Am făcut recepţia finală a lucrărilor de modernizare a drumului Arad - Curtici, lucrări ce s-au derulat pe o lungime de 12,5 kilometri. Este un drum foarte important pentru economia judeţului, care face legătura între munici- piu şi unul dintre oraşele aflate în plină dezvoltare. Mă bucur că am reuşit să alocăm resursele financiare necesare pentru a finaliza această lucrare. Veţi vedea importanţa Curticiului, ca nod de transport, în viitorul apropiat. Finalizarea tronsonului Curtici-Arad face parte dintr-un plan de dezvoltare a infrastructurii în zonă, alături de tronsonul Curtici - DN 79 - deja finalizat, de Curtici-Macea-Sânmartin-Grăniceri - aflat în execuţie şi de Curtici-Dorobanţi-Variaş. Valoarea lucrărilor a fost de 13 milioane de lei, bani alocaţi de CJA", a susţinut Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Modernizat după zeci de ani
Primarul oraşului Curtici, Nicolae A. Aniţei a subliniat importanţa drumului pentru dezvoltarea oraşului. „Modernizarea drumului este o veche dorinţă a curticenilor, aceea de a avea un transport civilizat, o legătură cu reşedinţa judeţului, mai ales că oraşul nostru are şi o puternică zonă industrială", a subliniat acesta.
De asemenea, Ioan Babău, primarul comunei Şofronea, a vorbit şi despre o lucrare conexă modernizării drumului. „Este o lucrare modernă, care în interiorul comunei noastre a fost însoţită şi de o trecere de pietoni semnalizată, fapt ce întăreşte siguranţa circulaţiei. Calitatea lucrărilor este extraordinară, iar noi avem datoria să îl păstrăm în condiţii bune", a spus primarul comunei Şofronea. Lucrările la drumul judeţean ce leagă Aradul de Curtici au început la jumătatea lunii martie a anului, primul tronson, dintre Arad şi Şofronea fiind finalizat în trei luni. Lucrările de modernizare a drumului dintre Arad şi Curtici a cuprins şi lucrări conexe - decolmatare şanţuri şi drumuri laterale.

UTILE


In curand

PRESĂ
17.10.2018 / “Open4Business” eveniment de matchmaking, 4-6 octombrie 2017, Pécs, Ungaria
03.08.2017 / "Match4Industry Business Matching Event", ediția a 6-a, eveniment de matchmaking, 2-3 noiembrie 2017, Kocaeli, Turcia
31.07.2017 / "Târg de Cooperare în Afaceri și Tehnologie UE-China", Conferinta si eveniment de Matchmaking, 24 - 31 Octombrie 2017, Beijing, China
11.07.2017 / “Business Internationalization Forum”, Conferinta si eveniment de brokeraj, 3 noiembrie 2017, Sarajevo, Bosnia si Herzegovina
30.06.2017 /

DE SUCCES
Având clienţi ca Bosch, Yazaki şi Siemens, Soplast este o firmă care produce componente din material plastic injectate, fiind clasificată ca furnizor de nivel doi în industria automotive. ADR...